Emeric Ienei, numele de care se leagă cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: victoria Stelei din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, a împlinit astăzi 79 de ani.
Fostul antrenor al Stelei și al echipei naționale a României și-a pus și o dorință de ziua sa, dar nu e convins că i se va îndeplini: speră ca fotbalul românesc să mai producă macar o echipă capabilă să se lupte cu echipele puternice ale Europei în competițiile UEFA.
„Am avut o viață și o carieră normale, aș spune eu. Am reușit să mă încadrez în sistemele acelor vremuri.
Am încercat să mă impun nu prin duritate, ci prin înțelepciune. Așa cred că am reușit să mă impun, cred că acesta a fost unul dintre secretele mele.
Întotdeauna am ascultat și părerea altora. Dacă am considerat că părerea altora era mai bună decât a mea, am analizat, i-am dat mâna și am recunoscut acest lucru.
Vă spun sincer, mai am o singură dorință: să mai trăiesc și să văd echipe românești care să joace și să facă performanță în cupele europene, asta ar fi dorința mea, plăcerea mea. Nu cred însă că mai este posibil așa ceva, din păcate, nu cred ca mai apuc„, a declarat Ienei, citat de www.dolcesport.ro.
Trofee Emeric Ienei
Ca jucător
Ca antrenor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER